Victime şi agresori: violenţa în familie

Aproximativ 45% dintre femei au auzit, au fost martore sau victime ale violenţei domestice. Cifrele nu reflectă decât în parte situaţia, deoarece foarte multe cazuri nu sunt raportate, ramânând în anonimat. Care sunt cauzele fenomenului şi mai ales ce se poate face pentru aceste femei ? Poveştile lor sunt mărturia unei fete urâte a vieţii de cuplu, în care "până când moartea ne va despărţi" poate deveni o experienţă imediată fără întoarcere. Robert Blaga
Uneori o poţi lua de la capăt şi după mai bine de zece ani de căsnicie. Femeia care ne-a arătat asta este mama unei fetiţe aflate încă la vârsta şotronului şi a păpuşilor. Am întâlnit-o la un adăpost creat special pentru femeile abuzate de soţi, unde locuieşte de câteva luni împreună cu fiica ei. După o lungă perioadă de convieţuire lângă un om care o agresa fizic şi verbal ori de câte ori i se ivea ocazia, a decis să divorţeze. Divorţul s-a pronunţat recent, custodia copilului şi locuinţa fiindu-i acordate de instanţă dar, ne spune ea, «deocamdată nu mă pot întoarce, pentru ca el are dreptul la recurs şi încă mai stă acolo». Are privirea pierdută undeva, dincolo de gresia rece care acoperă podeaua bucătăriei în care discutăm, şi ne vorbeşte cu un glas în care se simte tristeţea dar şi revolta.
Problemele au apărut încă de la început, dar o dată cu trecere timpului s-au agravat. Bătaia a devenit o parte din viaţa ei şi a acceptat-o încă mult timp până să acţioneze în vreun fel. O lovea de câte ori îndrăznea să aibă o părere în contradictoriu. «Îmi dădea o palmă să tac, şi dacă nu tăceam devenea bătaie. O făcea controlat, nu la băutură, şi ştia exact cum să dea să nu-mi lase urme». La un moment dat, nu a mai suportat situaţia şi a plecat de acasă, luând şi copilul cu ea. Frica de soţ şi de loviturile acestuia au făcut-o să aleagă adăpostul special, deoarece dacă ar fi mers la o gazdă sau în altă parte e convinsă că ar fi venit peste ea şi ar fi făcut scandal.
Înainte să apeleze la avocat nu mai spusese nimănui prin ce trece acasă, pentru că îi era ruşine să afle cei din jur că e bătută de partenerul de viată. Întrebată ce a făcut-o să rămână atât timp într-o căsnicie în care era bătută frecvent ne-a mărturist că la început nu au fost grave bătăile şi că a crezut că oamenii se pot schimba. El îi spunea că n-o să se mai întâmple, că îi pare rău, iar ea îl credea. În ultimul timp şi-a dat însă seama că lucrurile nu stau aşa şi a luat poate cea mai importantă decizie din viaţa ei. O bătea şi în faţa fetiţei, lovind-o în cap cu palmele şi cu pumnii până când obosea, iar câteodată îşi bătea şi propriul copil, «nu ca pe mine, dar a lovit-o». Fetiţa era traumatizată, «devenise nesociabilă, închisă în ea», iar odată i-a dat mamei o dovadă de înţelepciune pe care maturizarea timpurie şi trauma au scos-o la iveală. «Mi-a spus că înainte să se căsătorească o să-şi enerveze logodnicul foarte tare ca să vadă cum reacţionează şi, dacă se poartă urât, nu îl mai ia. Fiica mea are mai multă minte acum decât am avut eu la douăzeci şi ceva de ani».
Cauzele violenţei domestice sunt multiple
Femeia care tocmai ne arătase o altă faţă a vieţii de cuplu şi fiica ei au rămas în centrul special. Aici ele au găsit oameni dispuşi să le întindă o mână de ajutor şi au acceptat-o.
Ce se întâmplă însă cu atâtea altele ca ea, care nu au suficient curaj să-şi demaşte agresorii? Am discutat cu psihologul şi psihoterapeutul Cătălin Nedelcea, care activează în cadrul Societăţii de Psihoterapie Experienţială din România. Acesta ne-a spus că «agresivitatea bărbatului face parte din modelul social masculin», manifestându-se prin violenţă. Practic, societatea cere bărbaţi puternici, individul fiind învăţat că a fi bărbat înseamnă a fi agresiv. De asemenea, «bărbaţii care se manifestă violent au o intoleranţă la frustrare foarte mare». Ei sunt incapabili să-şi manifeste frustrarea şi furia în mod adecvat, soţiile şi copiii fiind cele mai la îndemână ţinte. Frustrarea apare, în mod frecvent, când sunt probleme la locul de muncă sau când acesta nu există. Alcoolul este un refugiu accesibil, cenzura morală, acolo unde ea există, fiind astfel depăşită. Întrebat de ce un număr mare de femei rămân în astfel de relaţii, Cătălin Nedelcea ne-a atras atenţia că acelaşi model social învaţă femeia să accepte situaţia, să o considere, uneori, firească.
Un alt psiholog, Adrian Nuta, psihoterapeut în cadrul societăţii de psihoterapie mai sus menţionată, ne-a vorbit şi despre faptul că femeile tind uneori să devină «dependente emoţional de soţ», fapt care, corelat cu lipsa încrederii în sine, le face să tolereze abuzurile din partea soţului. De asemenea, modelul parental, ceea ce au văzut în familiile din care provin, este interiorizat de către băieţi şi fete, devenind un indicator pentru propria căsnicie. Asta înseamnă că şansele să apară manifestări violente într-un cuplu cresc dacă între părinţii soţilor au existat conflicte violente la care aceştia au asistat. Copii învaţă că 'aşa e normal' şi se comportă ca atare în propria căsnicie.
Deşi numărul cazurilor scade, gravitatea lor este din ce în ce mai mare
Anchetele sociale au arătat că aproximativ 45% dintre femei au auzit, au fost martori sau victime ale abuzului din partea soţului. «Cifrele nu reprezintă decât vârful de iceberg al fenomenului, deoarece mai mult de 50% din cazuri nu sunt raportate», ne spune coordonatoarea unui adăpost pentru femeile abuzate, dr. Gabriela Kubinschi. Femeile fie nu depun plângere fie depun şi apoi o retrag. O sursă din cadrul poliţiei capitalei ne-a relatat faptul că sancţiunea cea mai frecventă este amenda contravenţională şi că soţia preferă să nu afecteze bugetul familiei, păstrând tăcerea.
În afară de statisticile existente la poliţie mai pot fi consultate statisticile medicilor şi ale centrelor specializate în acordarea de consiliere şi adăpost victimelor abuzului. Din păcate, datele nu sunt centralizate şi nu putem şti cu exactitate numărul cazurilor de violenţă domestică.
Fenomenul violenţei domestice a fost obiectul unor studii care au scos la iveală faptul că, la nivel mondial, există o tendinţă de scădere a numărului de cazuri. Din păcate însă, aceleaşi studii au revelat şi gravitatea din ce în ce mai mare a abuzurilor. Mai des decât până acum câteva decenii, violenţele în familie se soldează cu decese. În ţara noastră, potrivit ultimelor studii făcute în această direcţie, la fiecare două zile au loc acte de violenţa domestică în urma cărora o femeie îşi pierde viaţa. Printre leziunile minime suferite de victime apare frecvent ruptura de timpan stâng cauzată de o lovitură cu palma peste ureche. «Uneori femeia ajunge la medic şi spune « mă doare urechea stângă », iar noi o întrebăm dacă nu cumva a fost lovită de cineva peste ureche. De obicei e un semn al abuzului» menţionează dr. Kubinschi.
Ca o ciudăţenie, cele mai frecvente acte de violenţă casnică au loc în preajma sărbătorilor, de Paşte şi Crăciun, când cuplul petrece mai mult timp împreună.
Ce spune legea
Legislaţia română prevede pedepse pentru actele de violenţa în familie. Astfel, art. 180, alin. 1.1 din Codul Penal specifică faptul că lovirea sau orice act de violenţă săvârşit asupra familiei se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 1 an sau cu amendă. Alin. 3 al aceluiaşi articol face precizarea că « acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu » în cazul faptelor prevăzute în alin. 1.1. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, inclusiv în cazul sesizării din oficiu.
În funcţie de gravitatea faptei se stabileşte şi pedeapsa, putând ajunge până la 5 ani de închisoare în cazul vătămării corporale a unui membru al familiei, după cum se arată în art. 182.
Violenţa domestică este acceptată ca motiv de divorţ în înstanţă.
Cine se ocupă de protecţia femeilor abuzate?
«În România, deşi există o instituţie publică special creată pentru a interveni în astfel de cazuri (Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, n.r.) greul e dus în spate de ONG-uri» a declarat dr. Gabriela Kubinschi. În 2002, la Sinaia a avut loc o întrunire a ONG-urilor centrate pe violenţa domestica si s-au stabilit parametri unei mai bune colaborări între organizatii. Acum ONG-urile tind să acţioneze corelat, deşi acest tip de acţiune comună este îngreunată mult de diferenţele existente între fundaţii: posibilităţile materiale, resursele umane diferite precum şi surse de finanţare distincte etc.
Statistic vorbind este necesar un centru de consiliere şi adăpost pentru femeile abuzate la aproximativ 10.000 de familii. În Romania, după ultimele cifre furnizate de ANPF, activează 30 de astfel de centre, mult prea puţine având în vedere numărul populaţiei (lista centrelor şi numărul de contact o gasiti in caseta de mai jos). Necesarul s-ar ridica la circa 500 de adăposturi care să asigure consiliere juridică, psihologică şi recuperare.
Fenomenul violenţei domestice ne aparţine nouă tuturor şi nu este doar problema victimei, a agresorului şi a autorităţilor resposabile, după cum remarca Ioana Marinescu, preşedinta ANPF. Chiar dacă efectele nu sunt vizibile pe moment, riscăm sa creăm o nouă generaţie de victime şi agresori, ca o moştenire genetică pe care nu o vrea nimeni.